Votul nepăsării, este tot un vot!
Eram de vârsta băiețelului meu, aveam 10 ani. Era anul 1996, anul în care Emil Constantinescu candida la președinția României. Aveam un jurnal, era roz și avea un lacăt mic, cu o cheiță. Scriam în el despre diferite lucruri, cele care mă impresionau pe mine la vârsta mea. Însă îmi aduc perfect aminte că acolo aveam câteva zile în care povesteam cu interes despre dezbaterile prezidențiale și despre speranța mea că Emil Constantinescu va fie președintele țării mele. Îmi amintesc cum mi-am notat câteva fraze, ceea ce îmi plăcea din discursul lui și cum încercam să înțeleg cu ce va fi mai bine dacă el ar fi în locul lui Ion Iliescu. Urmăream împreuna cu tatăl meu știrile și dezbaterile politice și mă fascinau. Era ceva care mă atrăgea. Poate că era vorba de dezbaterea în sine care îmi atrăgea atenția, îmi făcea plăcere să argumentez și învățam din felul cum politicienii argumentau. Poate că erau prea puține desene animate și jucăriile niciodată nu mi-au ...
