SUB HAINE,SUB SUFLET

 

  

 Viața noastră, 

…nu e despre ceea ce ne dorim ci despre ceea ce suntem…

   Nu contează ce planuri avem, nu este de vreo importanță mare ce știm, nu contează cât ne străduim, ceea ce suntem noi, dicteză tot ce înseamnă existența noastră. 

   Existența noastră, care nu se întâmplă așa cum ne dorim noi, se întâmplă așa cum suntem noi. 

   Și zilele noastre sunt doar o încercare eșuată de-a  prelua controlul situațiilor pe care le trăim. Însă este o luptă…in zadar și bineînțeles că va fi o alergătura in cerc. Un cerc in  care vom fugi după dorințe, insa ne vom întoarce in același punct, la ceea ce suntem.

Pentru că totul începe cu a fi și mereu te vei întoarce la cine ești.  Și scânteia oricărei schimbări apare într-un colț al nostru, nu în visuri plămădite la întâmplare și dorințe pescuite din jur. Cele din urmă sfârșesc mereu în neîmplinire. 

Cine ai fost cândva e o fantoma care preia controlul celui care ești și sperie orice oglindire a unui eu din viitor. Trecutul ne ancorează în stânci de regrete și este greu să ridicăm ancora dacă nu știm ce vânturi vream să urmăm. Însă la nimic nu ajută regretele, la fel cum nici a visa la voia întâmplării la tărâmuri care nu sunt despre noi. Însă în povestea noastră, începuturile sunt sămânța și e greu să știi cum să ajuți o plantă să crească, dacă nu știi ce sămânță este. Și doar privind atent sămânța vom știi ce avem de făcut.

Am alergat în multe cercuri, am împlinit atâtea ture. Mi-a curs disperarea prin vene și durerea de a mă întoarce în aceleași puncte. Am obosit, am plâns, am rupt din mine și m-am biciuit, dar m-am ridicat,  mi-am spus că pot să mai încerc o data... și am alergat din nou... Efortul, ambiția pe care o poți avea și puterea de a continua, astea sunt calități importante, e minunat că sunt...însă nu ne dau direcție, doar forța să ajungem la una. 

Cea care te face să stai pe loc este suferința. 

Iți amorțesc  dorințele , nu mai ai planuri, vrei liniște atunci când suferi. Am înțeles destul de devreme in viața mea, că atunci când durerea pășește în calea mea, trebuie să ii fac loc. O las să stea cât dorește. Îi permit să mă blocheze, pentru că în ritualul ei stă vindecarea. Abia dupa ce doare suficient de tare...nu mai  doare apoi.  De obicei nu fug de ea. Dacă alegem să o primim cu prea multa căldură, dacă devenim confortabili cu ea, exista pericolul să o facem parte din noi. Suferința nu este nici pentru a ne da start la fugă, precum focul tras în aer la maratoane, nici precum ursulețul de plus care îl ținem în brațe și plângem cu el. 

Chinul nostru este un steag, apare să ne atragă atenția, îl flutură viața noastră pana când înțelegem că acolo este ceva ce trebuie rezolvat și atunci când ne asumam și smulgem acest steag, ar trebui păstrat într-un cufăr al amintirilor și al durerilor rezolvate. 

Cum răspundem la întrebarea, de ce unii suferă mai mult ca alții? Care e sursa acestor steaguri care vin și sunt ridicate în existența noastră ?

Unele sun lăsate acolo de generații, altele vin în urma întrebărilor, unele doar ca urmare a acțiunilor noastre, însă toate sunt acolo unde poate avea loc ceva care va schimba traiectoria poveștii noastre.  

Atunci când construim imperiul din noi, când ne punem noua baze și ne facem pe noi întregi din nou, abia atunci și viața noastră începe să fie întreaga. 

Nu funcționăm după aceleași legi, avem moduri diferite de a învăța. La unii vine măreția și apoi durerea, la alții durerea și apoi măreția.  Fiecare ființă are ale ei părți de construit și în funcție de asta viața este modelată. Ne naștem pe frecvențe diferite și vom atrage în fluctuațiile noastre ceea ce este despre noi. 

Însă mereu, ceea ce se află în noi reflectă ceea ce suntem în realitatea din jurul nostru. Propagam atât ceea ce avem întreg cat și ceea ce avem rupt și sfâșiat . Și indiferent de metodele de a coji ceea ce am pus peste esență  sufletului nostru, despre a ajunge acolo va fi vorba mereu. Nu te ajută să știi, să vezi, să cunoști, trebuie să simți că ai ajuns acolo. 

Atunci când simt durere, mă uit în interior, când am o dorință, mă uit în adâncimea ei, când simt că nu pot, caut în mine...în noi e orice început! Și dau din straturi, scrijelesc cu forța, rup sau dezlipesc cu grijă, dar scopul este să simt că am ajuns la pacea aceea care se simte când știi…Când știi și când simți că ai ajuns până la sursă și acum e parte din tine, dar direcția o pui tu. 

Secretul pentru realizările pe care ni le dorim, secretul pentru relațiile reușite , pentru pace si liniște, pentru libertatea financiară, toate se vor lega mereu de miezul din noi. El emană ceea ce noi vom chema în fiecare zi și adunate vom fi fericiți sau nefericiți, depinde pe ce frecvență suntem. 

Nu ne face nimeni rău, decât daca ceva din noi permite și da putere răului.  Nu ne rănesc  oamenii din jurul nostru pentru că nu validează, sau pentru că nu cred în noi, sau pentru că ne vorbesc de rău, undeva în interiorul nostru avem aceasta rana atât de deschisa că sângerează și atrage critica și respingerea, judecata...precum rechinii și felinele . Să nu te surprindă ca ești vânat de carnivori când umbli sângerând în interior. Nu sunt ei de vina, ci tu că încă nu te-ai vindecat și târâi  dupa tine bucăți sângerânde. 

Nu lumea, politica , marile teorii ale conspirației ne fac viețile nefericite, ci acele limite desenate în noi de mult pe care alegem să le ținem cu sfințenie ca fiind realitatea în cadrul căreia ne simțim în siguranță. 

Nu lipsa de resurse, de bani ne face să nu ne împlinim visurile , ci fix această credință pe care am făcut-o parte din noi. Nu ai nevoie de nimic să reușești decât de o nouă credință că poți și vei face asta. Desigur, dacă vom dori ca totul să pice ca la loz în plic, înseamnă că din nou, avem în noi credință greșită că visele se împlinesc precum în povestea Cenușăresei, la vârf de baghetă.

Nu există pe lume suficienți couch și  suficienți terapeuți ca să ne schimbe cu o mișcare de bagheta! Indiferent de perspective, tehnici și terapii, metode și planuri, toate te vor aduce față în față...CU TINE!

Tu...ca făt in pântec, tu ca și nou-născut, tu ca și copil , tu ca adolescent, ca om, ca mama, ca partener, ca fiica, fiu, antreprenor, angajat, sora, prietena, prieten...dar in toate va trebui să începi cu tine, acel sine de sub toate veșmintele acestea. Și doar ajungând să înțelegi  și să construiești în tine, vei reuși să construiești și în afara ta.