Votul nepăsării, este tot un vot!

 

    Eram de vârsta băiețelului meu, aveam 10 ani. Era anul 1996, anul în care Emil Constantinescu candida la președinția României. Aveam un jurnal, era roz și avea un lacăt mic, cu o cheiță. Scriam în el despre diferite lucruri, cele care mă impresionau pe mine la vârsta mea. Însă îmi aduc perfect aminte că acolo aveam câteva zile în care povesteam cu interes despre dezbaterile prezidențiale și despre speranța mea că Emil Constantinescu va fie președintele țării mele. Îmi amintesc cum mi-am notat câteva fraze, ceea ce îmi plăcea din discursul lui și cum încercam să înțeleg cu ce va fi mai bine dacă el ar fi în locul lui Ion Iliescu.

   Urmăream împreuna cu tatăl meu știrile și dezbaterile politice și mă fascinau. Era ceva care mă atrăgea. Poate că era vorba de dezbaterea în sine care îmi atrăgea atenția, îmi făcea plăcere să argumentez și învățam din felul cum politicienii argumentau. Poate că erau prea puține desene animate și jucăriile niciodată nu mi-au atras foarte tare atenția. Însă eram încurajată să gândesc și țin minte cum tata mă provoca să îl contrazic și îmi punea întrebări să vadă cum văd eu anumite situații. Asta m-a făcut sa privesc politica ca pe ceva interesant, dar în același timp am ajuns sa îi înțeleg importanța în viețile noastre.

   Am votat la 18 ani, prima data....primul vot i l-am dat lui Traian Băsescu. Am înghețat câteva ore bune într-un ger cumplit în gară din Iași , deoarece eram dintre cei care votau fără domiciliu în Iași. Au fost ore multe de așteptare, dar la coada aceea, formată din studenți și tineri ca mine, ne-am simțit cu putere. Mă gândeam cât de mult va conta că noi votam și senzația că ai dreptul să alegi a fost una plină de speranța. Mă întreb câtă speranța a mai rămas în adulții de azi, alături de care am împărțit aceea coadă? Sau câți mai sunt încă votanți pentru țara aceasta.

   De la 18 ani și până la ultimile alegeri, nu am ratat nici un vot, din toate ocaziile care mi-au fost puse la dispoziție, indiferent dacă a fost simplu, sau complicat.

  Sunt din categoria celor care au ieșit din România, care și-au încercat norocul în alte țări, poate mai civilizate. Am plecat la 20 de ani, renunțând la Facultatea de Medicină din Iași, spre Madrid. După mai mulți ani am locuit și în Londra o perioadă. Deciziile mele sunt personale și nu voi da vina pe politică și nici nu voi spune că politicienii sunt responsabili să îmi ofere un trai mai bun, câteodată asta este doar responsabilitatea noastră. Nu despre drumul meu e vorba aici, doar despre faptul că la un moment dat am ales să mă întorc.

  Și în altă țara fiind am rămas conectată la ce se întâmpla în Romania, am făcut parte din romanii care au stat la cozi din nou...să votez din alta țara, pentru țara mea. 

  Am fost diaspora...Și sunt diaspora întoarsă acasă.

   Am vrut să îmi cresc copiii în Romania, în Brașov. Am crezut că aici este locul unde vreau să dau tot ce am mai bun și că aici trebuie să clădesc ceva. Dar a fost mai mult greu decât bine, a fost mai mult anevoios decât lin. Însă nu e ca și cum asta te sperie ușor, doar ai trăit și printre străini și știi cum e să privești în balanța avantaje și dezavantaje. M-am focusat pe câte lucruri bune pot bifa aici, în Brașov, aici....acasă. Dezavantaje vom găsi mereu și cu siguranța că politica este cu ale ei defecte în orice țară democrată.

   Fac parte dintr-o familie de antreprenori și asta am văzut toată viața mea, de aici și tendința de dreapta, cu siguranță. Am văzut și ce înseamnă mediul de afaceri în Romania din 1991 încoace, ai mei părinți au fost printre primii care au deschis o societate după 1990. Am văzut lupta lor, am văzut ce înseamnă acest sistem care funcționează când este „uns”. Care merge în ritmul pe care doar unii îl stabilesc și în care poți să speri că vei reuși dacă ești „de-a Vranceoaiei”. Aș putea sa scriu multe...despre mulți ani în care am avut parte de un anumit fel de politica și despre anii pe care i-am trăit de când m-am întors eu acasă și ce fel de politica am găsit. 

   Însă scopul meu nu este să vorbesc despre politică în lumina aceasta, nu este despre a critica. Scriu pentru a putea să trec peste aceste alegeri, o fac pentru mine și pentru cei care vor rezona cu mine. Să nu ne simțim puțini și să ne simțim unii pe alții. 

   Eram deja pe drumul meu de a-mi face o viața mea mai bună aici când am primit o invitație la un eveniment, în cadrul mediului de afaceri din Brașov, eu, un mult prea mic antreprenor. 

  În discursul lui Dragos Anastasiu, un antreprenor de succes, un om pe care îl admir și îl pot asculta oricând, m-am regăsit profund. Vorbea de întoarcerea lui în țara, de aducerea acasă a celor care sunt peste granițe cu programul Repatriot și despre cum a trăit el aceasta decizie de a veni înapoi în țara lui.  

   Am încercat sa îi pun o întrebare, nici nu mai știu ce anume, ceea ce știu este că am fost copleșită puternic de emoție...m-a bufnit un plâns teribil, din acela pe care nu îl poți înghiți. Poate că am conștientizat câte ceva, poate pentru că am simțit cât de mult îmi pasa. Poate pentru că am vrut să fie bine. Cert este că nu sunt omul care sa plângă în public și am făcut-o atunci… 

   Nu am o problemă cu asta acum, dar am o problemă când mă gândesc că îmi vine să plâng din nou...gândindu-mă că vreau din răsputeri sa îmi fie bine, acasă și...nu e.

    De aproape 11 ani am dat României o șansa.

   Am plâns la Colectiv în hohote. Am ieșit în strada cu al meu copil mic și am strigat: „Românie, îți mor copiii!” Și am simțit furie, durere...

   Apoi am ieșit din case din nou cu copiii după mine și am strigat la Dragnea: „Noaptea ca hoții!” Aveam unul de mână și unul la piept și am simțit că pentru ei merită! Am stat între oameni faini și am simțit speranța, am simțit furie și am simțit că avem o șansa! Mulți nu mai sunt azi acasă. Am votat din nou!

   Am ieșit iar pe stradă….Caracal. Am aprins lumânări din nou și am plâns încă o dată. Am simțit frică și lipsă de protecție, însă am fost furioasă, încă am strigat. Și am votat...

  Am plătit grădinițe private și afterschool, am adus laude și la grădinițe de stat și am apreciat și ce fac bine cei din sistemul de învățământ, cu care am interacționat. Am avut un glas și când a fost bine și când nu. Și am ales să mă duc și să cer explicații atunci când ceva m-a înfuriat. Și pe alocuri a fost cu folos.

  Am plătit spitale private, asigurări private și am fost și în cele de stat. Am apreciat și am lăudat mereu ceea ce a fost de lăudat. Am mai crezut un pic...

  Am avut de-a face cu sistemul juridic, cu sistemele de tot felul și am tras aer în piept, m-am înfuriat, am mai țipat, m-am înfuriat și am votat.

   M-am înfuriat, am țipat și am votat...

   Alegerile nu sunt lipsite de importanță, acesta este motivul pentru care mereu s-a încercat punerea lor într-o lumina cât mai confuză. Poate că da, sunt fraudate de multe ori, poate că da...se încearcă tot felul de strategii ca noi să avem de ales cât mai puțin. 

    Însă miza e mereu una uriașa și noi avem mereu  ceva de ales! 

    Și cel mai mare câștig al celor care caută să manipuleze este atunci când te declari tu singur nul...și nu votezi.

  Asta nu înseamnă însă că nu ai ales. Ți-ai exprimat cel mai trist vot...acela că nu îți pasă. 

  De fapt, te-au învins, nu tu ai tăcut, ai fost redus la tăcere.

  De la voturile de nepăsare ni se trag cele mai mari dezastre în general.

   Dacă votul tău nu ar avea nici o valoare, ei nu ar lupta din răsputeri să te manipuleze. Dacă votul tău nu ar conta, nu s-ar cheltui sumele imense care se cheltuie să te convingă pe tine de ceva. Dacă chiar nu face diferența votul tău de ce se aliază, făcând atâtea compromisuri numai să se asigure că vor avea o majoritate? Dacă noi nu contăm, de ce ne vor?

    Alergarea și disperarea cu care se căuta votul tău și al meu, ar trebui să ne facă să înțelegem că acel vot pe care îl exprimi, aceea alegere pe care o faci publică sau nu, este reală și chiar poate răsturna situații în favoarea sau defavoarea ta.

   Votam pentru că ne pasa de politica? Votam pentru că suntem pasionați de dezbateri și ne dorim să devenim politicieni?Votam pentru că susținem oameni politici? Votam pentru că credem în promisiunile lor? Votăm pentru că îi consideram așa cum vor ei să ne facă să credem că sunt?

   De fapt, această mare ignoranță în zona votului care îl avem ca și putere este motivul principal al decăderii acestei tari.

   Trebuie să înțelegem că votul înseamnă o strategie câteodată. Votul tău și al meu înseamnă câteodată blocarea unui rău, altădată înseamnă să alegem câteva părți bune, altădată poate chiar votezi ceva în care crezi. Nu există politicieni care să bifeze de toate pentru toți. Câteodată votam partide, altă dată oameni. Câteodată votam situații, altă data votam speranța. Însă mereu exista un joc de logica și o perspectiva pe termen și trebuie sa fim capabili să o facem, asta presupune să înțelegem. Iar lor le place când nu facem un efort să înțelegem nimic și ne lăsăm ghidați de influența pe care ei o sădesc în jurul nostru.

   Emoțional îmi vine sa votez pe unii, rațional caut să înțeleg pe cine e mai ok să pun stampila. Nu aleg fără să cercetez mai întâi prin filtru meu cine e omul căruia îi dau votul meu. Nu cred ce mi se spune în campanie, nici de bine, nici de rău.Contează mult ce știu din timp. 

  Nu mă interesează promisiunile, toate pot fi zădărnicite dintr-un motiv sau altul. Caut să înțeleg cine îmi cere să îi dau încrederea mea, ce fel de om este și ce poate face cu adevărat din poziția pe care o dorește și ce a făcut în general. Și când nu am nici o opțiune decentă, caut să aleg raul cel mai mic, pentru că altfel permit răului cel mai mare să fie.

   Politica nu este despre ei, este despre noi.

   Pentru că politica este cea care construiește realitatea fizica în care tu exiști și face ca viața ta să fie una în avantaj sau în dezavantaj.

   Tu poți să te descurci minunat de bine, dar va trebui să circuli pe străzile lor, unde e moarte sau siguranță, nu mai zic de costul timpului tău și uzura mașinii tale.

   Poți să fii foarte deștept în ceea ce faci, dar vei plăti taxe către ei, atât cât vor stabili ei.

   Poți avea un business cu o idee foarte bună și să îți dai seama că te încâlcești într-un sistem grosolan și greoi care îți va încasa o mare parte din energia ta și astfel ajungi să plătești și altfel de taxe decât cele bănești.

    Poți fi foarte corect cu plata taxelor și să îți dai seama că îi dai degeaba, pentru ca la final pe lângă ce le plătești lor, tu de fapt mai cheltui tot de la tine și pentru educație și pentru sănătate și pentru pensia ta.

   Și dacă ești suficient de isteț, te vei prinde repede că din ceea ce tu produci plătești mult prea mult către ei, să spui că nu îți pasă de politică.

   Politica este cea care creează egalitatea de șanse, pentru copiii tăi, pentru tine. Politica este cea care îți așează sau îți bruschează diferite oportunități în orice mediu la care ai vrea să te raportezi. Și da, politica îți tine până la urmă o mare parte din viața pe loc și te poate costa prea mult timp și prea multă energie, sănătate. Așa că te interesează politica și atunci când alegi să o numești așa...și atunci când o denumești diferit, cum ar fi, educație, sănătate, transport, infrastructură, economie ,ipotecă.

   Tot politica influențează legile care ne guvernează, siguranța ta pe străzi, siguranța ta la granița și după granița. Copacii și apele, animalele și hrana, ce gândești și ce surse ai ca să emiți  judecați de gândire, da.. tot ei hotărăsc și asta. Cât ai voie să exprimi, în ce fel și în ce forma tot ei decid. Un exemplu elocvent a fost și va fi arta, tot ei decid ce poate fi expus sau nu. Faptul că noi beneficiem de multă libertate azi, este pentru că mulți din urmă au fost interesați de politică.

  De fapt....știm noi ceva care nu ține de politică în afară de sufletul nostru? 

   Doar sufletul ne aparține în totalitate și doar noi suntem responsabili cu ce îl vom umple și cum îl vom lăsa  să vibreze. Va spun eu, într-o societate de tipul celei care caracterizeaza aproape toate țările globului, nu prea existăm fără politică.

   Sunt un om curios și asta mă face să am mereu multe întrebări. Sunt genul de cetățean care atunci când are o problemă caută soluții, nu sunt obișnuită doar să mă plâng de o anumita situație. 

  Nu pot să afirm lucruri la întâmplare, verific din mai multe surse întâi. Nu arunc cu acuzatii în general în nimeni, pentru că merg pe principiu că nimeni nu e fără de păcat și atunci hai să nu ridicam piatra. Nu caut să denigrez pe nimeni și nu caut să fac pe judecătorul. 

   Sunt pur și simplu indiferentă când vine vorba de  culorile de partid. Nu mai practic de mult aceea afinitate către o anumita siglă și susținerea fără neuroni și fără filtru a unei anumite formațiuni. 

  Votez colorat, strategic și cu sens. 

   Votez oameni și votez proiecte, fapte și felul în care îi simt pe oamenii care îmi cer încrederea. Însă nu votez emoțional, niciodată! Ascult argumnete de la toate taberele și mă asigur că măcar ascult, unele le verific sau caut să le aprofundez, desigur unele care sunt aberații le las doar să fie. 

   Însă sunt atenta la ce se urmărește și de ce.

    Nu sunt mare fan al campaniilor în care se caută denigrarea contracandidaților, mai ales în zone ale vieții personale. Da...taxez loviturile sub centura, deoarece sunt un steag roșu în ceea ce privește calitatea oamenilor și nu mi-aș da votul către oameni pe care ii consider josnici.

   Oamenii din jurul meu știu că îmi pasă..îmi pasă mult, pentru că înțeleg mult. Și poate pentru unii par exagerată, pentru alții are sens să îți pese. Ma zbat de câte ori am ocazia să fac ceva, pentru că știu că orice grăunte contează. O fac pentru că asta îmi este formatul și așa îmi sunt valorile. Pentru că sunt datoare față de copiii mei. Nu pentru aprecieri, nu pentru foloase.

   Am votat și acum. 

   Am sperat, că anumite lucruri pur și simplu ar trebui să fie simple de ales, nu perfecte. 

   Am vrut să cred că suntem bine și că ne va fi bine. 

    Am spus cu cine voi vota, pentru funcția de primar,  însă am avut 5 buletine de vot și am ales pentru fiecare culorile și oamenii potriviți , pentru ca nu aparțin nimănui. Am vrut să cred că în sfârșit noi cei care am văzut altceva și am avut șansa să trăim diferit, vom alege diferit.

    Nu sunt vinovați cei din sectorul 50-65 ani, ei decid pentru ei, dar o fac!!! Noi...atâtea procente de la 18 la 50, noi purtam o vină mare.

    Cel mai mare pierzător al acestor alegeri este votantul, cel care a simțit nepăsare și care A ALES să nu voteze. 

    Cel care a crezut că dacă nu votează face mai bine. 

     Ei, toți cei care cred că au ales să nu voteze, ei au fost de fapt cei reduși la tăcere, cei învinși, cei care de fapt au fost manipulați să creadă că cel mai bine e să fie nuli.

   Și de data asta nu am mai simțit furie, nu mai simt nevoia să strig, nu mai simt altceva decât...tristețe.

  Atunci când tristețea se așează, se așează o mare pierdere. O lipsa de speranță și o convingere că nu mai e loc de mai bine. 

   Poate ca vor schimba ceva doar cei care vin din urmă, copiii care suferă din cauza nepăsării părinților.  Însă ei nu vor mai fi aici să voteze și nici nu vor sta la cozi ca mine prin alte tari, sau cine să știe? 

  Alegerile astea, nici diaspora nu a mai salvat nimic. 

   Și acolo s-a așezat tristețea.

   Diaspora se face mare și plină de uitare, România se face mică și plină de nepăsare. 

   Iar inimile noastre tac. 

   Cei mai mulți nu mai strigă, doar își ating cu grijă bula, cu speranța că nu se va sparge vreodată.